Tolstoi. Romanul unei drame

Inainte de a fi comentat, din nou si din nou, „continentul Tolstoi” pretinde a fi cunoscut. Si nu doar in una din partile, oricat de impunatoare, ale reliefului sau. Exploratorul trebuie sa-si ia menirea in serios, de a masura, pas cu pas, ceea ce i se destainuie.

Cartea aceasta e un fel de cine-vérité. Operatorul se straduieste sa prinda in obiectivul sau cat mai mult si cat mai exact din obiectul pe care si l-a propus sa-l reproduca. „Obiectul” fiind insa enorm, de necuprins, cel care-i da tarcoale pentru a-l vedea si fixa cat mai bine, va trebui sa accepte – in speranta evidentierii esentialului – atat selectia, cat si montajul. Cu alte cuvinte, operatorul isi va asuma si indatoriri de regizor, reproducatorul – pe acelea de producator, alcatuitorul – pe acelea de autor. Caci orice marturisire „par lui-même” (serie binecunoscuta in lume) mai da seama si asupra marturisitorului secund, asupra celui care alege, filtreaza, monteaza, comenteaza personalitatea infatisata, viata si opera ei.

Autorul se conformeaza, totusi, exercitiului sau voit de umilinta, pe care il parcurge (de ce n-ar recunoaste-o?) cu voluptate. El i se subordoneaza mereu lui Tolstoi, faptelor vietii si scrierilor lui; parcurge smerit, an cu an, capitol dupa capitol, povestirile si romanele, articolele si tratatele sale, le urmareste literele spre a le patrunde spiritul. In literatura, spiritul se intrupeaza in litere si numai exacta lor reproducere asigura intelegerea lui corecta.

Un principiu care ne-a calauzit mereu a fost tentativa de a rearticula intreg edificiul tolstoian. N-am aderat la comoda si curenta izolare a doar catorva varfuri artistice din totalitatea cautarilor lui Tolstoi, convinsi fiind de involuntara saracire, prin acest procedeu, a chiar respectivelor capodopere. Am cautat sa argumentam nu doar unicitatea, dar si unitatea dintre viata si opera lui Tolstoi, dintre variatele lui manifestari in cadrul aceleiasi perioade de timp (unitatea pe orizontala) si dintre perioadele aparent sensibil diferite (unitatea pe verticala).

In sensul din urma, am incercat sa probam principiala similitudine dintre cele doua „jumatati” ale operei, de dinainte si de dupa „ruptura” intervenita prin 1881: acordul secret ori manifest intre Tolstoi cel al marilor romane si tolstoismul marilor tratate. Am dorit sa evidentiem prezenta timpurie a multora dintre convingerile tarzii; ca si avertismentele lucide cuprinse in acestea din urma, deseori in bloc respinse sau excesiv amendate de catre exegeti, cand de fapt ele se articuleaza intr-un pe cat de grav, tot pe atat de pertinent apel lansat posteritatii.

Tolstoi este, intre altele, „contemporanul nostru” si in masura in care i-am nesocotit multe semnalizari si previziuni – abia cu mult mai tarziu recunoscute ca patrunzitoare. Genialul artist al timpului sau s-a dovedit si o mare constiinta morala, utila secolelor urmatoare. In aceasta calitate isi continua el cearta (nonviolenta) cu violentele contemporane si cu ganditori care nu le-au prevazut ori s-au raportat altminteri la desfasurarea si solutionarea lor…

Am descris „drama” lui Tolstoi in cinci „acte”, care, potrivit cu stihia epica dominatoare in creatia sa, ne-a oferit un unic „roman”. Am urmarit numai probele tolstoiene directe (subiective si obiectivate) ale acestei „drame”, renuntand cu buna stiinta atat la numeroasele marturii ale apropiatilor si cunoscutilor lui, referitoare la el sau la spusele lui, cat si la marturiile celor aflati in conflict cu el. Intr-o judecata dreapta, audiata se cuvine si partea cealalta, de pilda Sofia Andreievna, corespondenta si jurnalul ei. Noi nu l-am convocat insa pe Lev Nikolaievici la un proces si nu i-am intocmit un dosar spre a pronunta un verdict.

Primul si ultimul „verdict” in situatia unui mare scriitor il pronunta opera acestuia, care, pana si atunci cand comite nedreptati, poarta dreptatea prezentei sale constrangatoare. – Ion Ianosi