Timpul cand visez, timpul cand ma reincarnez

Intr-o lume tot mai pedestra si aptera, in care poezia a devenit deseori o prozaica foaie clinica a ratacirilor si neputintelor omenesti, Marius Zubac ne propune un volum de rasfaturi lingvistice si metaforice, de apelpisiri si impielitari ale limbii si imaginatiei care sa desfete iubitorii de lucruri rare. Rod al unui scriitor scolit in amfiteatrele lirice al vremurilor cand poezia era regina balului.

O poezie de un farmec aparte, reconstituind si reconstrunind spectaculos, intr-un "timp al visarii si reincarnarii", universuri si sintagme lirice care subsumeaza si joaca auroralitatea vicleana din ceea ce Eugen Simion numea "dimineata poetilor", din acele rasfaturi de dulce tanguire amoroasa a limbii ca "un fagure de miere" a Conachilor si Mumulenilor d’autre fois, tumultuoase intampinari din orizontul goliardic, din vremea cand autorele era "tanar si la vinaturi", ori, uneori, cu ecouri nichita-stanesciene sau cezar-ivanesciene si nu doar.