Summa theologica. Volumul IV

„Deoarece Mantuitorul nostru, Domnul Iisus Christos, prin ingerul care marturiseste ca si-a mantuit poporul de pacate, ne-a aratat in el insusi calea adevarului prin care putem sa ajungem inviind la fericirea vietii nemuritoare, este necesar ca, pentru incheierea intregii lucrari teologice, dupa studierea scopului ultim al vietii omenesti, al virtutilor si al viciilor, cercetarea noastra sa continue cu Mantuitorul tuturor si binefacerile sale pe care le-a pus la dispozitia neamului omenesc. Cu privire la aceasta, ar trebui cercetat mai intai Mantuitorul insusi. In al doilea rand, sacramentele sale prin care luam calea mantuirii. In al treilea rand, scopul vietii nemuritoare, la care ajungem prin el in urma invierii.” (Toma din Aquino)

 

„Modul de viata al lui Christos trebuia sa fie astfel incat sa convina scopului intruparii, potrivit caruia a venit in lume. Dar a venit in lume in primul rand pentru a face sa fie cunoscut adevarul, dupa cum el insusi spune, in Ioan, 18, 37: pentru aceasta m-am nascut, si pentru aceasta am venit in lume: ca sa depun marturie pentru adevar. Si de aceea nu trebuia sa se ascunda, ducand o viata solitara, ci sa iasa in public, predicand public. De aceea, in Luca, 4, 42-43, le spune celor care voiau sa il retina: fiindca trebuie sa binevestesc imparatia lui Dumnezeu si altor cetati, fiindca pentru aceasta am fost trimis. In al doilea rand, a venit ca sa ii elibereze pe oameni de pacat, potrivit cu 1 Timotei, 1, 15: Christos a venit in aceasta lume ca sa ii mantuiasca pe pacatosi. Si de aceea, dupa cum spune <Ioan> Gura-de-Aur, chiar daca, ramanand in acelasi loc, Christos putea sa ii atraga pe toti la el ca sa ii asculte predica, totusi nu a facut acest lucru, oferindu-ne un exemplu de a pleca si de a-i cauta pe cei pierduti, precum pastorul <gaseste> oaia ratacita, si medicul ajunge la cel bolnav. In al treilea rand, a venit ca sa avem acces prin el la Dumnezeu, dupa cum se spune in Romani, 5, 2. Si astfel, a fost potrivit sa le dea oamenilor incredere sa vina la el, printr-un trai familiar cu oamenii.” (40, a. 1 – Daca Christos trebuia sa duca o viata solitara sau sa traiasca printre oameni)

 

Nascut la Roccasecca, in anul 1225, Toma din Aquino este una dintre figurile ilustre ale teologiei si filosofiei medievale. De-a lungul carierei intelectuale, a avut un ideal fundamental care ii guverneaza intreaga opera: realizarea unui acord intre traditia iudeo-crestina si viziunea greco-araba despre lume. Astfel, el a valorificat in teologia crestina filosofia lui Aristotel si Averroes, gindirea neoplatoniciana din opera lui Plotin, Proclos sau din lucrarea anonima Cartea despre cauze, imbinind, fericit sau tensionat, tezele acestora cu fundamentele traditiei crestine, de la Dionisie Areopagitul la Augustin sau de la omiliile lui Ioan Gura-de-Aur la teologia sistematica a lui Ioan Damaschin. In opera lui Toma din Aquino pot fi contemplate doua aspecte diferite: pe de o parte, armonia unor sistematice constructii de idei, care, in esenta, exprima viziunea omului medieval despre lume; pe de alta, tensiunile pe care codul genetic al gindirii occidentale le poarta in sine si cu asumarea carora debuteaza modernitatea. Condamnat, in 1277, la trei ani dupa moartea sa, de oficialitatile ecleziastice pentru 63 de teze din Summa theologica, reabilitat ulterior si, in fine, sanctificat in 1324, Toma din Aquino este un autor care trebuie redescoperit tocmai in circumstantele polemicilor medievale care l-au determinat sa scrie, ca figura marcata de coliziunea celor doua lumi, a filosofiei grecesti si a monoteismului iudeo-crestin, care se luptau in constiinta sa intelectuala.