Silvan despre Silvan. Memorii razlete

„Manuscrisele lui Silvan trebuie parcurse cu mare atentie, pentru ca la fiecare paragraf pot fi descoperite informatii interesante care, altfel, ar putea fi omise. Notele disparate, scrise pe foi volante, dar cu referire la texte preexistente, trebuiau cautate cu migala, spre a fi plasate la locul cuvenit. Acest volum a fost compus ca un puzzle, din fragmente minuscule, gasite – uneori, din intamplare sau din noroc – intr-o arhiva vasta. Artistul nu a redactat niste amintiri sistematice, conventionale, in conformitate cu genul consacrat, respectand riguros cronologia si firul firesc al vietii sale. El s-a referit mai mult la intalnirile sale iconice, la locurile vizitate, la ambianta satului oltenesc unde s-a nascut si a copilarit, a Ploiestiului, unde si-a efectuat studiile liceale si a Berlinului, unde le-a facut pe cele universitare, apoi la atmosfera cafenelei bucurestene antebelice si la starea de spirit din redactiile cu care a colaborat. A lasat cateva randuri remarcabile despre cei in preajma carora s-a aflat, fragmente ce ar putea constitui nucleul unei istorii neoficiale, subiective, a literaturii si culturii nationale dintr-un interval destul de lung, de circa saptezeci de ani.” (Adrian-Silvan Ionescu)

„Tudor Arghezi a fost un tarabagiu care vindea de toate. Romancier n‑a fost. N‑a fost nici dramaturg. Le‑a incercat pe toate. Era un impletitor de cuvinte originale, ca unele femei pricepute la facerea puloverelor, care asaza intr‑un anumit fel bumbii si ornamentatia, neobisnuit fata de cum se lucreaza.”

„Nichita Stanescu isi aranja sau, mai bine spus, «nearanja» frizura in asa hal ca sa se intoarca lumea pe strada sa se intrebe: cine o fi asta? Ii placea sa fie neglijent de la gat in sus.”

„[...] cand vorbea Petre Tutea, Cioran ii sorbea vorbele, era numai ochi si urechi. Aveam impresia ca ar fi dorit sa nu‑i scape nicio vorba sau expresie plastica din ideile lui Tutea. Cred ca era idolul noului sosit la Berlin. De altfel, am aflat mai tarziu ca Cioran il venera, chiar dupa zeci de ani, pe Tutea, desi in acest interval nu‑l mai intalnise.”

„La Berlin l-am cunoscut pe Herbert von Karajan, marele dirijor de mai tarziu; era cu un an mai mare decat mine, iubea un model de la Academia de Pictura si mancau cateodata la Mensa Academica (localul studentilor). [...] Karajan era un mare laudaros, spunea ca el o sa ajunga mare, de altfel, toti credeam c‑o sa ajungem mari, toti aveam incredere in fortele, talentul si viitorul nostru.”

„Am slujit arta si las pagini (imagini) de document al vietii literare, teatrale, muzicale, plastice din vremea mea, in decursul atator zeci de ani. Am slujit arta dupa puterea si intelegerea (priceperea) mea timp de zeci de ani, cu dragoste fata de alti slujitori ai ei.” (Silvan D. Ionescu)