Povestea omului care nu voia sa moara

• Premiul Michel-Dentan 2024
• Premiul Alice Rivaz 2024
• Premiul Elvetian pentru Literatura 2025.

„A fost odata un om.“ Asa incepe povestea omului care nu voia sa moara. Si desi pare inceputul unui basm, este o poveste tesuta din itele vietii de zi cu zi, asupra careia planeaza umbra iminenta a mortii.

Pe palierul comun al unui bloc, o poveste de prietenie trece prin bucurii impartasite, afectiune, sprijin si intelegere, dar si confuzie, secrete, tristete si disperare. Cand apropiindu-se, cand departandu-se, vecinul misterios al naratoarei, obsedat de munca si de calatorii, o pune fata in fata cu trecutul sau – dezvaluindu-i imaginea unei alte lumi, a Ungariei comuniste de care s-a indepartat voit –, dar si cu prezentul bolii sale necrutatoare si implacabile.

Blanda, retinuta si toleranta, prietenia lor trece cu vederea nu doar diferentele dintre actiunile, pasiunile, originea si copilaria lor, ci si opiniile politice si sociale divizate, perspectiva diferita asupra universului in care traiesc. In patruzeci si cinci de capitole scurte, Catherine Lovey reflecta structura intalnirilor dintre cei doi vecini: trecatoare, dar incarcate de semnificatie, nu doar un portret, ci un intreg destin. O naratiune plina de tandrete si lumina.

"Autoarea stie foarte clar ca distanta pe care incearca sa o surprinda – detasarea omului bolnav de tot ceea ce il diferentiaza de ceilalti – este fragila si profund emotionanta. Dar o face intr-un mod flexibil si schimbator, in secvente scurte care dau impresia unor miscari de dans sau a unor peisaje succesive vazute dintr-un tren." (Le Monde)

"Cu temporalitatea sa disjuncta si anuland raportul dintre interior si exterior, aceasta poveste sotto-voce despre agonie si negare ne invata ca soarta isi urmeaza cursul chiar daca pare lipsita de sens." (Libération)

"Rationala, lucida si uneori incisiva, Catherine Lovey reuseste sa impleteasca strans curajul si vulnerabilitatea." (Le Courrier)

"Catherine Lovey stie sa scrie si sa disece sufletele. La ce-am putea spera mai mult de-atat?" (Madame Figaro)

"Actiunea romanului, plasata in plina pandemie, devine o fabula despre o lume care refuza sa inteleaga ca se grabeste spre pieire si nu face nimic pentru a-si schimba drumul. Dar nicio morala, niciun mesaj nu sunt trasate cu tarie; Catherine Lovey este mult mai subtila. Ea moduleaza o naratiune care se dezvolta intr-un crescendo si apoi se diminueaza, simultan cu emotiile cititorului. Structura romanului, plasata sub patronajul lui Tolstoi (si al uneia dintre cele mai bune nuvele ale sale, Moartea lui Ivan Ilici, citata ca epigraf), este muzicala, alternand aparitiile si disparitiile vecinului. Gratie literaturii, omul lui Catherine Lovey si toti cei asemenea lui nu vor muri niciodata." (Le Temps)

CATHERINE LOVEY este scriitoare si jurnalista de origine elvetiana, originara din Valais. A urmat studii de relatii internationale, apoi a obtinut o diploma in criminologie. Ca jurnalista, a colaborat cu gazete precum Tribune de Genève sau L’Hebdo, in special cu articole in care abordeaza probleme economice si financiare, dar si subiecte din criminologie. A debutat in roman in 2005, iar volumele sale, care analizeaza spectrul societatii cu umor si sinceritate, au fost foarte bine primite de critica si au castigat mai multe premii, printre care prestigiosul Premiu Schiller Découverte. Pentru romanul histoire de l’homme qui ne voulait pas mourir, a fost recompensata cu Premiul Michel‑Dentan si Premiul Alice Rivaz in 2024, si cu Premiul Elvetian pentru Literatura in 2025.