Poezii

Mihai Eminescu se inscrie, in cadrul literaturii romane, in epoca romantismului, aflata la final. Patriotismul vibrant, nostalgia fata de marile momente si figuri istorice genereaza in poezia sa ample discursuri evocatoare de trecut si de revolta fata de contemporaneitate. Nostalgia il indeamna la insistente incursiuni in copilarie si intr-o natura atotstapanitoare, departe de agitatia si deceptiile vietii sociale.

Pe treapta cea mai inalta a creatiei sale, poetul este influentat de vastele cunostinte de filosofie acumulate, de ideea de curgere continua a lui Heraclit, de teoria ideilor a lui Platon si, in mod acut si complex, de viziunile lui Schopenhauer, Kant si Hegel. Vesnic inadaptat la realitatea concreta, meschina, viata si creatia lui Eminescu au fost marcate de permanenta lui aspiratie de a deveni „nemuritor si rece“.