Poeme nescrise

"Poet al ceremonialului sobru care instituie, in spatele särba-torii cuvintelor, angoasa cautarii, Vasile Dan atinge, in Poеmе nescrise, o limita a sensibilitatii si a limbajului, deopotriva.

Poemul care se retrage pe masura ce se scrie este, desigur, o metafora a lumii ce se inchide pe cand o strabatem. Sau a sensurilor care se ascund chiar in timp ce sunt dezvelite de ochiul patrunzator al poetului. Care, inteleptit de desertaciunea scormonirii printre intelesuri, se retrage in contemplatia crepusculului discursului.

Sa nu ne lasam inselati de seninatatea poemelor lui Vasile Dan. In spatele mastii ironice si impacate se ascunde un poet metafizic, care pipaie cu gandul marginile lumii, clivajele morale si „insuportabila incertitudine a existentei". Poemul nescris se transforma, astfel, in limba nescrisa: imagine fragila, dar pregnanta a evanescentei artei si, implicit, a cunoasterii cuprinse in ea. Acest poet discret, care stapaneste ca nimeni altul arta pretioasa a brevilocventei, este in fond un neasteptat blagian postmodern, a carui constiinta artistica (dar si morala) ramane limpede si coerenta, intr-un univers fracturat si nesigur. Este unul dintre putinii de azi din a carui ecuatie rationalitatea nu a eliminat cu totul sensibilitatea, dupa cum nici jocul gratuit si superficial nu si-a facut loc in poem, in detrimentul „greului rostirii" si al temelor grave." (RAZVAN VONCU)