Patimile doamnei ministru. Istoriile care nu exista, se pot inventa

Vantul sufla in rafale repezi si scurte. Cateva suvite de par incaruntit si neobisnuit de lung pentru un personaj atat de varstnic se zbat haotic. E dimineata si e liniste. E pustiu. Sirenele nu au fost necesare, doar ledurile colorate in albastru electric clipesc obsesiv. Un Volkswagen Passat alb cu inscriptia POLITI. Toni se freaca la ochi cu gesturi nervoase si o pala de vant nebun ii provoaca un frison rece. Maraie inghitindu-si o injuratura. Politi, adica politistii politicosi. Rade in sinea lui de propria-i gluma rasuflata.

Pe strazi e lume putina. A trebuit sa ia un taxi. N-o sa-l poata deconta. Asta sa fie pierderea. A fost mai comod sa nu mai caute cheile masinii de serviciu prin toata casa. Risca sa o trezeasca pe ea. Adormisera tarziu. Dupa un vin romanesc si ganduri despre viitoarea vacanta. Inca nefinalizate. Dezbaterile vor continua la un alb vin. Mai avea o Francusa de Cotnari, adusa de acasa.

Cartierul nu s-a trezit, se apropie Anul Nou si orasul e aproape amortit. Undeva nu departe o cafenea cu ferestre inguste isi deschide usa cu un scartait lugubru. Apare un cap, un corp si un tanar blond asaza atent afara un suport colorat continand oferta zilei ? croasant si cafea fierbinte. Nu vede si pretul. E prea departe.

In fata lui, la cativa metri buni ? simte ca nu vrea sa se apropie mai mult - batranul nemiscat, cu capul aplecat spre dreapta, inghetat intr-o pozitie nefireasca. E mort. De ceva vreme. Impuscat in inima. O lovitura curata, un glont de calibru mic? Sange putin. Mustaceste nedumerit si nemultumit. Maraie in barba. Ciudat? Seamana a executie.