Omul fara insusiri

„Poate ca Musil, scriind epocalul sau roman, are «un ochi in plus». «Epocal» nu e folosit aici numai in sensul unei performante artistice fara precedent, ci, urmand etimologia cuvantului (epoché – «oprire», «punct de la care incepe coborarea»), in sensul suspensiei care preceda orice turnanta a istoriei. Ce se intampla cand oamenii ajung sa stea calare pe hotarul a doua epoci?

Robert Musil a descris, cu o suta de ani inainte de a incepe, epoca in care traim. Ulrich, «omul fara insusiri», este tanarul care ar fi putut fi genial, dar care isi pierde nazuinta de a fi din clipa in care afla ca a intrat intr-o lume in care «geniali» pot fi si caii de curse, si boxerii, si tenismenii.

In romanul lui Musil, tema prostiei invadeaza prim-planul scenei, dar tema ascunsa a romanului, opusa celei a prostiei, este tema genialitatii pierdute. Printre altele, Ulrich devine «omul fara insusiri» pentru ca noua epoca in care istoria intra pe nesimtite ii sustrage criteriile genialitatii. Traind pe ruinele vechilor valori, «omul fara insusiri» si-a pierdut certitudinea nucleului in jurul caruia se construieste orice personalitate. El priveste la cei ce alearga cu veacul ca la niste neoantropi care au luat Noul in brate, fara sa stie unde vor sa ajunga. Aceasta turnanta a istoriei este inspaimantatoare, pentru ca pare sa anunte o substitutie de specie.“

Un francez, un irlandez si un austriac, Proust, Joyce si Musil, sunt socotiti a fi cei mai mari romancieri ai secolului XX. ROBERT MUSIL (1880–1942), care provine dintr-o veche familie de functionari, ofiteri si ingineri, este cunoscut mai ales pentru romanul sau de maturitate, Omul fara insusiri, romanul lui Ulrich, al „Kakaniei“ natale, al lumii in metamorfoza.

Dupa debutul ca romancier, in 1906, cu Ratacirile elevului Torless (considerat cel mai bun roman al adolescentei din spatiul literaturii de limba germana), Musil – care incercase pana atunci cariera armelor, apoi ingineria si, in fine, studii de filozofie si psihologie experimentala –, hotaraste sa se dedice scrisului. Dar, cum nu reuseste sa traiasca numai din prozele si dramele pe care le scrie, e nevoit sa accepte diverse posturi administrative. Din 1931 traieste la Berlin, de unde, din cauza nazismului, pleaca la Viena. Isi petrece sfarsitul vietii in exil, in Elvetia, unde, insingurat, isi consacra timpul marelui sau roman.

Scrieri principale Proza: Ratacirile elevului Torless (Die Verwirrungen des Zöglings Torless, 1906; Humanitas, 2004); Vereinigungen (Nunti, 1911); Grigia, 1923); Drei Frauen (Trei femei, 1924); Der Mann Ohne Eigenschaften (Omul fara insusiri, 1930–1943; Humanitas Fiction, 2018). Postum au fost publicate si jurnalul si corespondenta scriitorului. Dramaturgie: Die Schwarmer (Exaltatii, 1921), Vinzenz und die Freundin bedeutender Manner (Vinzenz si prietena unor oameni de seama, 1924).