Nu te gasesc pe nicaieri

In volumul sau de debut, Laura Ionescu se intoarce in copilarie si adolescenta pentru a pune intrebari despre lumea nevazuta a parintilor nostri. Autoarea isi recompune mama din dialoguri si momente doar ca sa descopere cat de complexa a fost ca personaj: o femeie care credea in egalitatea dintre femei si barbati la inceputul anilor 1990, o luptatoare capabila sa infrunte statul, capul unei familii care a stiut mereu ca singura resursa cu adevarat infinita este iubirea.

O carte despre iubirea care ramane si care ne creste dincolo de moarte, despre forta de a integra trauma in ceea ce devenim si despre cine sunt ai nostri dincolo de faptul ca sunt ai nostri, Nu te gasesc pe nicaieri are o forta emotionala teribila. Lucrurile nespuse se transforma intr-o voce curajoasa si autentica, o voce ale carei valuri trec insesizabil de la umor la reflectie si de care nonfictiunea romaneasca avea nevoie.

„Naiva mai esti, mama, oare cando sa vezi lucrurile asa cum sunt?”, ma intreba ea atunci, iar eu ii raspund: acum. in momentul in care scriu lucrurile astea, le vad pentru prima oara asa cum au fost. Le vad pentru ca e prima oara cand simt ca daca ma uit la ele asa cum au fost n‑o sa orbesc. Am crescut, iar timpul iti da puterea asta. Ma uit la trecut si stiu ca n‑o sa ma orbeasca, pentru ca am vazut destule pana acum.

N‑as fi vrut sa am nimic de‑a face cu acea femeie pe care o iubeau toti si de care se temeau toti. Ma uit in oglinda si o vad in ochii mei, o vad in deciziile mele, in neinfricarea absoluta pe care o am uneori. O vad in alunita de pe mana mea dreapta, cea pe care o aveam amandoua in acelasi loc. O alunita pe care timpul insista sa o stearga, fiindca timpul e o guma de sters. O verific din cand in cand sa vad daca mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamana mainile, ne seamana picioarele, ne seamana alunita de sub nas, aia care pare o semnatura grabita facuta de Dumnezeu cand avea multe acte de rezolvat. Semanam. Nu stiu daca am eu nevoie sa semanam sau chiar semanam in toate; nu stiu daca oamenii imi spun asta fiindca ma iubesc sau fiindca o iubesc.

LAURA IONESCU s-a nascut in 1990 la Bucuresti. A urmat in paralel cursurile Facultatii de Jurnalism si stiintele Comunicarii si pe cele ale Facultatii de Istorie, specializandu-se in microistorie – cu licenta si disertatie despre jurnalismul de razboi. Lucreaza de peste treisprezece ani in publicitate si a primit pentru ideile sale o multime de premii nationale si internationale.

Este speaker TedX, a scris, printre altele, in Decat o Revista si Revista de Povestiri si a publicat in antologia de texte Ea. Perspective feministe asupra societatii romanesti, aparuta in 2018 la Editura Curtea Veche. in prezent este copywriter freelancer, trainer in comunicare pentru ONG-uri si locuieste tot in Bucuresti, in casa unei pisici tarcate, cu ochi spanchi, pe nume Olenka.