Nefericita petrecere a vietii mele. Memoriile postelnicesei Elena Hartulari

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima opera autobiografica feminina cunoscuta din cultura romana. Memoriile ei ne poarta prin culisele unei lumi pe care o stim mai bine din comediile lui Alecsandri. Intr-o limba savuros arhaica si surprinzator neologica, documentand realitatea sociologica a unor personaje literare de tipul coanei Chirita, eroina pune fara menajamente in scena o viata de femeie prinsa intre dragoste, violenta conjugala, ambitie sociala si dorinta de a fi auzita. 

 

Fiica a unui mic boier din reteaua clientelara a Sturdzestilor, maritata la cincisprezece ani cu un grec sarac, dar viclean si lipsit de scrupule, Elencu traverseaza cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lasandu-ne o panorama frusta a celei mai dinamice clase sociale din epoca: mica boierime care parvine social si economic. In spatele intrigilor familiale, al proceselor de mostenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, catre noile orizonturi ale modernitatii europene.

 

Editia ingrijita de Constanta Vintila, insotita de un amplu studiu introductiv si de un aparat critic care coroboreaza textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari si il asaza, in premiera, in istoria literaturii romane.

 

ELENA HARTULARI (ELENCU, 1810–1877) este prima autoare de memorialistica din spatiul cultural romanesc. Tatal ei este un mic boier moldovean, Grigore Plitos, ridicat social sub patronajul familiei Sturdza. Creste la Iasi, unde invata limbile greaca si romana cu preceptori particulari; mai apoi, in tinerete, va invata si franceza. La 15 ani se casatoreste cu varul Iorgu Hartulari, tanar grec sarac pus pe capatuiala. Nasul de cununie este insusi Mihail Sturdza, viitor domnitor al Moldovei; aceasta relatie va propulsa cariera lui Iorgu si va intari reteaua de influenta a familiei. Viata Elenei se desfasoara intre Iasi, Falticeni, Roman si Bacau, pe fundalul unei Moldove aflate in tranzitie politica si sociala. Trece prin lipsuri, umilinte, tradari conjugale si abuzuri familiale, mereu alaturi de sot, care se imbogateste repede, din arende si speculatii. Dupa moartea tatalui (1840) si a sotului (1850), devine mostenitoarea averii, dar se va lupta cu propriii copii in procese nesfarsite si foarte paguboase. La 1856 se muta cu unul din fii la Bacau, unde isi va redacta amintirile, intr‑o incercare de autojustificare si reconciliere. Memoriile ei, dramatizate in jurul unor scene de viata, sunt o fresca a acestei paturi din societatea moldoveneasca in deceniile de tranzitie: este clasa care va juca cel mai indraznet cartea modernizarii.