Muzeul inocentei (Top 10+)

Premiului Nobel pentru Literatura 2006.

Kemal o iubeste pe Fusun. Fusun il iubeste si ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate implini. Lui Kemal nu-i ramane, prin urmare, decat sa o priveasca de departe pe Fusun, sa o viziteze de sarbatori, ca o ruda corecta ce este, si sa se inconjoare, pe furis, de lucruri care i-au apartinut candva.

Asa se naste un induiosator muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri si cercei ai fetei, catei-bibelou, pahare de apa si servetele furate de la masa. Doar sufletul obiectelor ramane sa ii aminteasca barbatului de marea lui dragoste – ele, dar si povestea insasi, pentru scrierea careia in roman apare, indatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk.

Ca peste tot in romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, traditie, destin) se desfasoara pe fundalul unei Turcii mereu in schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 si modernizarea uluitoare a orasului Istanbul in acel deceniu alcatuiesc, la randul lor, un muzeu aparte, in care se amesteca nume de strazi si de actori ai vremii, emisiuni la televizor si marci de bauturi de mult uitate.

Orhan Pamuk s‑a nascut in 1952, la Istanbul, si a crescut intr‑o familie numeroasa, asemanatoare acelora pe care le descrie in romanele Cartea neagra si Cevdet Bey si fiii sai, intr‑o zona instarita din Nisantasi. La douazeci si trei de ani, Orhan Pamuk hotaraste sa devina romancier; traieste retras in apartament si incepe sa scrie. Cu exceptia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani si nu a avut niciodata alta meserie. Cartile i‑au fost traduse in peste cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Ma numesc Rosu, a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. In 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatura, numarindu‑se printre cei mai tineri laureati ai sai.