Marea m-ar picta in albastru

Cat timp marea ramane albastra, exista o parte din noi care inca mai poate spera.

Jihad Dabbagh are saptesprezece ani si simte viata prin culori. Dar, dupa moartea neasteptata a mamei sale, toate nuantele se sting. Coplesita de pierdere si neinteleasa de tatal ei, este trimisa la Academia Braxton, unde numele ei si hijabul o transforma intr-o tinta, iar cei din jur o judeca inainte sa o cunoasca.

Refugiul ei devine un vechi caiet de schite, facut din lemnul unui copac din orasul natal al mamei sale, in Siria, o tara pe care Jihad o cunoaste doar din povestile acesteia. Nu a mai pus mana pe pensula de peste un an, dar ajunge sa dea forma culorilor durerii, suferintei si doliului ei, pictand povestea drumului mamei sale prin Siria. Iar cand arta ei apare, ca prin magie, pe zidurile New Yorkului, durerea pe care o tinea ascunsa zguduie un oras intreg.

Citeste aceasta carte daca:

• Ai simtit cu tot sufletul emotia din bestsellerul Cat timp infloresc lamaii si iti doresti o poveste mai intima, mai calda, mai aproape de doliu si identitate
• Cauti un roman care nu vorbeste doar despre pierdere, ci despre felul in care iubirea se regaseste in limba, mancare, traditie, povesti si culori
• Iti doresti o carte cinematografica, cu imagini atat de vii, incat simti marea, rodiile, lemnul sirian si vopseaua de pe ziduri
• Iti plac romanele cu accente de realism magic, care pornesc dintr-o durere foarte reala si o transforma intr-o poveste plina de simboluri, culori si frumusete stranie.

Siria din spatele povestii

Siria pe care Jihad o poarta in sange nu este doar tara mamei ei, a Mediteranei, a rodiilor, a limbii arabe si a povestilor spuse acasa. Este si o tara ranita de un conflict inceput in 2011, dupa protestele Primaverii Arabe, cand milioane de oameni au fost smulsi din casele lor, iar dorul de acasa a devenit, pentru multe familii, o rana dusa mai departe din generatie in generatie.

Aceasta istorie nu apare ca o lectie, ci ca o absenta care doare. O simti in felul in care Jihad mosteneste o tara pe care o cunoaste mai mult prin povesti, prin mancare, prin rugaciuni, prin limba araba si prin amintirile mamei sale.

Este o poveste despre ce ramane dupa ce o familie pleaca: vinovatia de a fi in siguranta cand altii nu sunt, sentimentul de a fi strain intr-un loc care ar trebui sa fie acasa si nevoia de a pastra vie o mama, o mare si o tara intreaga prin arta.

„Am avut senzatia ca citesc o carte scufundata in albastru. Totul curge, totul doare, totul are o frumusete stranie. O lectura memorabila.” (Ala)

„Daca Cat timp infloresc lamaii m-a facut sa sufar pentru personaje, acest roman m-a facut sa stau in liniste cu propria mea tristete. Zoulfa Katouh scrie cu o tandrete devastatoare.” (Claire)

„Am ales cartea pentru coperta. Am ramas pentru fraza care m-a facut sa inchid cartea si sa privesc in gol.” (Azanta)

„Marea, rodiile, meduzele, culorile, toate par sa aiba suflet in acest roman. E o poveste care nu te te acopera incet, ca o apa adanca.” (Yusra)