Manifestul unui hater

Warning! Nerecomandata persoanelor imature. Este o oglinda in care nu toti vor sa se vada. Rasfoiti cu grija!

„Scopul acestei carti nu este sa incurajeze activismul, haterul nefiind activist, dar ar dori sa descurajeze pasivitatea [...], sa fim intelegatori cu ceilalti, sa fim mai buni, pentru a fi capabili sa luam mai repede decizii mai inspirate (fara a ne mai pierde timpul sa peticim greselile din trecut).”

„Haterul nu doar afirma ca Potopul nu a fost un lucru rau, ci ca un nou potop este absolut necesar. Pentru ca omul, pe langa moralitatea indoielnica, are si figuri si fite mult peste nivelul sau. Pentru aceasta aroganta si coruptie morala meritam un nou potop, pentru a fi adusi cu picioarele pe pamant. (Dupa retragerea apelor, desigur.)”

„De o pandemie de prostie nu se vorbeste inca, pentru ca suntem relativ bine informati/dezinformati fata de generatiile anterioare. Vad mai aproape o pandemie de lipsa de imaginatie, caci in alt mod nu imi pot explica acest mimetism generalizat si acest vid de inspiratie. Penultima pandemie ce va lovi specia noastra va fi cea de lipsa de pasiune, in care nimeni nu se va mai implica foarte tare in nimic. Pandemia finala nu va fi, cum va asteptati, cea de ura, ci cea de lipsa de iubire. Cand nu vom mai fi capabili de iubire [...], nici de termenul „oameni” nu vom mai fi demni.”

Alexandru Eduard Ionescu, nascut in Arad (1982), este primul dintre cei doi baieti ai unei familii traditionale de migranti intrastatali necomunisti (nu ca nu ar fi incercat, dar avea totusi si partidul standarde). A manifestat de mic un dezinteres/dezgust pentru absolut tot ce necesita efort, stare mentinuta pana azi si, probabil, pana in ultima-i zi.

In scoala generala s-a evidentiat prin prezenta, in liceu prin absenta, iar la Facultatea de Medicina Dentara prin indiferenta. Dupa 18 ani de educatie solida isi aminteste doar de Street Fighter, Age of Empires, Heroes III si Total War (jocuri video cu care a petrecut mai mult timp decat cu scoala si din care nu a invatat decat un pic de planificare).

Lacunele educationale si lipsa de carisma l-au transformat intr-un om fara trecere, absolut neinteresant. Petrecand mai tot timpul la serviciu, prestand o munca de o calitate indoielnica, putinii oameni care il mai digerau s-au indepartat de el. De asemenea, jobul l-a facut sa nu mai doreasca sa mai lucreze printre ei. Singura persoana care i-a fost mereu aproape (mai mult dintr-o tulburare patologica decat din motive rationale) a fost draga lui Roxana, cu care drumul vietii l-a reintersectat, fiind colegi in clasele primare.

In tot acest timp a incercat sa descopere un domeniu in care sa aiba o farama de talent; toate cu acelasi rezultat (esecul, adeseori lamentabil – stomatolog, „sot”, prieten, cunoscut, coleg, antreprenor, angajat, arcas, bricolator, sculptor, pictor, poet, jucator de biliard, om etc.), toate de rahat. Evident, fara vreo tragere de inima, s-a pus sa scrie o carte. Ce putea merge rau? Cu scrisul avea experienta, de-a lungul timpului incercand sa se bage in seama cu mesaje interesante pe sub pielea diferitelor persoane de sex feminin – alte tentative lamentabile sau rusinoase.

Are obsesia de a termina cat mai rapid orice, pentru a se apuca de ceva nou, in aceiasi parametri.

Printre putinele placeri: consumul de filme si sport la TV, alcool in variate forme si muzica (cand dispozitia ii permite).

Planurile de viitor: sa devina un om macar putin mai placut si sociabil.