Jurnalul unei iubiri pierdute

PREMIUL JULES RENARD 2020

Doliul dureaza doi ani, ii repeta prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt cand el incearca sa depaseasca suferinta provocata de moartea aceleia care i-a dat viata.

Fiul documenteaza, in tulburatoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani in care parcurge drumul de la deznadejde la constientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-si omagia mama. Doi ani in care deapana amintiri de-o viata, traieste si inregistreaza curajos sentimente contradictorii, momente-cheie si clipe de cumpana.

Penduland intre evocarea trecutului fericit si consemnarea prezentului, cu realitatile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transforma experienta mortii intr-o pledoarie pentru viata.

„Un scriitor nu poate reinvia pe nimeni, dar poate da viata prin cuvinte. La doi ani de la disparitia mamei sale, autorul se hotaraste sa-si transforme jurnalul doliului in carte – o carte in care nu vorbeste de­spre el, ci despre noi, noi toti, care trebuie sa infruntam, mai devreme sau mai tarziu, pierderea parintilor. Sa dai nume durerii, sa trasezi apoi un drum spre lumina, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier il poate face cititorilor sai?“ (Le Pèlerin)

„O carte emotionanta, presarata cu ganduri si maxime pline de miez despre doliu, despre pierdere.“ (Le Figaro)

„Sa numesti durerea, apoi sa urmezi o cale spre lumina e cel mai frumos dar pe care un romancier il poate face cititorilor sai.“ (Le Pèlerin)

„O poveste de o infinita autenticitate, coplesitoare.“ (Femme actuelle)

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei Ecole Normale Supérieure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea de la Valognes. Ii urmeaza Vizitatorul, care ii aduce consacrarea si pentru care este distins cu trei premii Molière, Variatiuni enigmatice, Libertinul etc. In 1994 ii apare primul roman, Secta Egoistilor, dar scrie in continuare piese de teatru care fac sali pline in Franta si in strainatate.

In 2001 este recompensat de Academia Franceza cu Grand Prix du Théatre pentru intreaga activitate. De acelasi succes rasunator se bucura si romanele sale Evanghelia dupa Pilat (2000), Adolf H. Doua vieti (2001), Pe cand eram o opera de arta (2002), precum si eseul Viata mea cu Mozart (2005). Volumele care alcatuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim si florile din Coran (2001), Oscar si Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptatorul de sumo care nu se putea ingrasa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodata (2012), Doamna Pylinska si secretul lui Chopin (2018) si Félix si izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni intregi pe listele de bestselleruri din numeroase tari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri (2006), Visatoarea din Ostende (2007), Concert in memoria unui inger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvela, Cei doi domni din Bruxelles (2012) si Razbunarea iertarii (2017). In 2008 publica romanul Ulysse from Bagdad, in 2011, Femeia in fata oglinzii, in 2013, Papagalii din Piata Arezzo, in 2014, dipticul Elixirul dragostei si Otrava iubirii, in 2015, Noaptea de foc, iar in 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri.

In 2019 ii apare Jurnalul unei iubiri pierdute, distins in 2020 cu Premiul Jules Renard. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii si distinctii literare. Cartile lui sunt traduse in peste 40 de limbi.