Jurnalul unei fete greu de multumit. Editie integrala

Jurnalul unei fete greu de multumit, o carte rara, de felul celor – putine – care definesc o epoca si marcheaza generatii de cititori, apare pentru prima oara in editie integrala, ilustrata cu fotografii inedite. Restituim publicului cu fidelitate, in integralitatea lor, cele douazeci si opt de caiete cu insemnarile lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929–1953 si sunt insotite de un aparat critic ce lamureste neclaritatile si intregeste deopotriva imaginea unei lumi apuse si traiec-toria unui destin meteoric.

Asemenea Jurnalului lui Mihail Sebastian, singurul comparabil ca importanta, Jurnalul lui Jeni Acterian sta marturie pentru o intreaga generatie: pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Tutea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Cella Delavrancea, Emil Botta, Nae Ionescu si multi altii autoarea i-a cunoscut indeaproape si-i descrie totdeauna lucid si inteligent. Sub semnul aceleiasi intransigente luciditati, ce nu exclude autoironia, stau lecturile nesfarsite, viata artistica la care participa cu frenezie, evenimentele istorice sau personale, si chiar dragostea si moartea – prezenta obsesiv si premonitoriu.

Aceasta prima editie integrala, ilustrata cu fotografii inedite, restituie publicului cu fidelitate, in integralitatea lor, cele 28 de caiete cu insemnarile lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929–1953 si sunt insotite de un aparat critic ce lamureste neclaritatile si intregeste deopotriva imaginea unei lumi apuse si traiectoria unui destin meteoric.

„Imi zambeam adineauri in oglinda, gandindu-ma ca praful si pulberea se va alege din toata complicatia asta care sunt si care se cheama om. Eu, asta, cu obsesia neantului si a mortii, eu, asta, sentimental si aiurit, eu, asta, care-mi izbesc fruntea de intrebari, care sunt in stare sa-mi pierd zile intregi enervandu-ma in jurul unui Sanduc sau privind-o pe Loi cum imi da in carti; eu, asta, care fac prajituri si citesc Leibniz, ma zbengui o zi intreaga cu bicicleta si-mi numar melancoliile. Eu, asta, amestec de superficialitate si adancime, egal de pasionata si de blazata in superficialitate, ca si in adancime. Eu… privesc (tot pasionat si blazat) cum se casca Neantul, si praful si pulberea se va alege de mine. Si singura intrebare pe care nu mi-o pun este de ce acord atata importanta acestui lucru. E si asta o limita.“

JENI (sau JENNY) ACTERIAN (1916, Constanta – 1958, Bucuresti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig si a lui Arsavir Acterian. A facut primii ani de scoala la Notre Dame de Sion in Bucuresti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, in particular si s-a inscris la Facultatea de Litere si Filozofie, pe care o va incheia in 1940 cu o teza de licenta pe o tema de logica matematica: Rationamentul prin coerenta. Autoarea tezei este remarcata de profesorul Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez, care ii promite o bursa in vederea unui doctorat la Sorbona (nu-si va putea indeplini promisiunea din cauza declansarii razboiului) si ii ofera un scurt voiaj la Paris, in compania colegilor de facultate Ion Frunzetti, Stefan Popescu, Eleonora Costescu, Simion Stolnicu s.a. Nevoita sa-si castige existenta, este ajutata de Mircea Vulcanescu, in calitatea sa de subsecretar de stat la Finante, sa se angajeze pe un post de referent la C.A.F.A. (Casa Autonoma de Finantare si Amortizare).

Se inscrie dupa o vreme la Conservatorul de Arta Dramatica (1947), sectia Regie. Totodata, face asistenta de regie pe langa Marieta (sau Marietta) Sadova, sotia lui Haig Acterian, si Liviu Ciulei la Teatrele Odeon, Municipal si Tineretului, sub numele de scena Jeny Arnota. Traduce piese din franceza si engleza. Dupa ce isi ia diploma de regizor, paraseste postul de la C.A.F.A. si se angajeaza la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului; regizeaza unele piese si in teatre de provincie. Se casatoreste cu un tanar actor, dar casnicia cu el o dezamageste in asemenea masura incat se cufunda in ceea ce azi s-ar numi o depresie severa: timp de peste o luna, se inchide in casa si, ramanand intr-o mutenie absoluta, nu mananca si nu face nimic altceva decat sa fumeze incontinuu. Revine apoi la o viata normala, dar nu se duce in provincie, unde fusese mutata cu slujba, ci sta acasa, traducand piese de teatru.

Se imbolnaveste de maladia Hodgkin (limfogranulomatoza maligna), pe atunci practic incurabila, si moare in varsta de numai 42 de ani. Desi opera ei cuprinde doar un exceptional jurnal si un volum de corespondenta, ambele aparute postum, Jeni Acterian face parte cu siguranta din familia marilor intelectuali interbelici. I-a cunoscut personal, de altfel, pe cei mai multi: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Tutea, Petru Comarnescu, Marieta Sadova, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Mihai Radulescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian etc. Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu si alti profesori celebri in epoca au fost audiati de ea la facultate. A fost buna prietena cu Marieta Rares, Clody Berthola, Lucia Vasiliu, Nuni Dona, Rori Nasta si, mai ales, cu Alice Botez.