Istoria Romaniei moderne

Istoria Romaniei moderne este – la scara celor doua milenii trecute de la inceputul formarii poporului roman – sinonima cu iesirea romanilor din lumea medievala, cu asumarea idealurilor generale de construire a natiunii romane si a statului national, in contextul modelului european. Modernitatea s-a cladit, insa, pe acumularile trecutului, pe experienta general‑umana (a Europei si a lumii) si locala (romaneasca).

Marii intelectuali ai poporului roman – intre care s‑au aflat in prim plan si istoricii cei mai valorosi – si‑au dat seama, mai intens din secolul al XVII‑lea incoace, ca romanii au deopotriva radacini vest‑ si est‑europene. Pe de o parte, prin originea romana, prin limba neolatina, prin modul de crestinare si prin numele purtat, romanii se trageau de la Roma, adica din Occident, pe cand, pe de alta parte, prin biserica organizata dupa model bizantin, ca si prin limba slavona a cultului, a cancelariei si a culturii medievale si prin alfabetul chirilic, se revendicau din Noua Roma (Constantinopol), din mostenirea bizantino‑slava, adica din Rasarit.

Aceasta stranie dualitate facea din romani – unicii mostenitori de marca ai romanitatii orientale – o realitate sui generis, laudata de unii, vestejita de altii si asezata acolo unde cele doua jumatati ale Europei se intalnesc si interfera.

Istoria poporului roman si a stramosilor sai directi – ca si istoriile altor popoare – se intinde pe o perioada de aproape trei milenii si este dificil de cuprins intr‑o sinteza care sa poata trata uniform si unitar aceasta imensa desfasurare de forte. Pe de alta parte, interesul publicului actual se concentreaza asupra perioadelor mai recente, aflate in mod direct la baza dinamicei si complexei societati contemporane. De aceea, lucrarea de fata decupeaza partea cea mai recenta a istoriei romanilor, aproximativ de la 1700 incoace, cand a debutat miscarea organizata de emancipare nationala, cand s‑a faurit, pe etape, statul national roman unitar si independent si cand s‑a produs modernizarea societatii romanesti sub forma sincronizarii sale cu modelul european occidental de cultura si de civilizatie.

Cartea s‑a constituit dintr‑o culegere de texte mai vechi sau mai noi, dintre care multe au mai fost publicate si cu alte prilejuri. Aceste insertii, prelucrate conform criteriilor de alcatuire a unei sinteze, sunt insotite de fragmente ale izvoarelor scrise semnificative, in temeiul carora s‑au putut reconstitui frescele de viata trecuta a romanilor, imagini recompuse cu acest prilej in functie de criteriul veridicitatii sau al adevarului omeneste posibil. Istoricul care respecta „le métier d’historien” (Marc Bloch) stie ca, aidoma oricarui om, nu va descoperi niciodata adevarul absolut, dar ca are obligatia sa tinda spre adevarul istoric (adica acel adevar relativ si partial accesibil noua, oamenilor).

Cele peste trei secole de mars spre modernitatea romanilor au avantajul ca se confunda cu dinamica dialogului tot mai intens dintre natiunile lumii, dintre indivizi si grupuri, dintre culturi si curente culturale, incat aceasta istorie mai recenta a celui mai rasaritean popor romanic are multe elemente comune cu destinele celorlalte popoare, interfereaza cu idealurile de libertate si cu aspiratiile de viata ale tuturor tarilor din concertul european si planetar. Am scris aceasta carte cu acea convingere ca ignoranta si somnul ratiunii pot sa nasca monstri, pe cand cunoasterea si dialogul pot conduce la intelegere, la armonie si la pace.