Hunedorestii. O familie europeana

Din moment ce domeniul de la Hunedoara, primit de Voicu ca danie regeasca in 1409, din moment ce cel mai impozant si reprezentativ castel gotic‑renascentist, cel de la Hunedoara, din moment ce locul nasterii regelui Matia (Cluj) si locul inmormantarii lui Iancu (Alba Iulia) se afla toate pe teritoriul Romaniei, este justificat acest interes local pentru tema noastra, interes care porneste inca din secolul al XV‑lea.

In plus, o mare parte din sursele – mai ales documentare – privind familia de Hunedoara se afla tot in arhivele din Romania sau in cele straine referitoare la romani. Evident, cartea aceasta nu s‑ar fi putut scrie fara cercetarile laborioase ale celorlalti istorici romani interesati de tema, ale istoricilor unguri, germani, austrieci si ale altora, fiindca istoria, ca si viata, nu are limite si nu trebuie sa se scrie dupa alt criteriu decat cel al adevarului omeneste posibil. Dar, fiind viata traita de oameni, istoriei nu‑i este strain nimic din ceea ce este omenesc, prin urmare nici sentimentele.

Astfel ca, in ciuda consideratiilor de mai sus despre etnicitate, a precautiilor mele de istoric si a dorintei sincere de a fi si de a ramane obiectiv, am scris aceasta carte ca istoric roman. Nici nu as fi putut altminteri, din moment ce soarta a vrut sa fiu roman. Sa pornim, astfel, impreuna, cu mintea si cu sufletul, la descifrarea aventurii prin lume a Hunedorestilor!

"Familia aceasta fascinanta a avut un destin unic, surprinzator, spectaculos si a trecut ca o cometa prin lume. De la personaje marunte, despre care nu stim aproape nimic, precum au fost Serbu, Voicu, poate si Costea (daca, totusi, este si el un stramos), Mogos sau Radu si pana la purpura care l‑a aureolat pe Matia Corvin este o distanta temporala foarte scurta, dar este una sociala si politica imensa. Intre toti, cel mai tulburator ramane Iancu/Ioan, un simplu nobil devenit cavaler al Crucii, aparator al Europei (defensor Europae) si „preaputernic atlet al lui Hristos” (fortissimus athleta Christi), salvator de tari, comite de Timis, comite de Bistrita, voievod al Transilvaniei, guvernator al Ungariei, capitan general al regatului, voievod al Tarii Romanesti, „parinte” al Moldovei.

Tot el, pornind de la un domeniu transilvanean cu vreo cateva sate, ajunge sa fie cel mai bogat om al Regatului Ungariei. La finele vietii sale prea scurte, Iancu stapanea peste cinci milioane de iugare de pamant (cam 2,8 milioane de hectare), 28 de cetati, 57 de orase si peste 930 de sate, cele mai multe din Transilvania. Matia, fiul sau mai mic, a avut terenul pregatit chiar de catre tatal sau, pentru ca cele mai importante dregatorii sa‑i fie accesibile, dar nu si cea de rege, care a venit printr‑o conjunctura favorabila, iesita din comun, neprevazuta nici macar de Iancu.

Rege renascentist, cu aspiratii imperiale, cu dorinta de a domina intreg spatiul Pannoniei si Daciei, pizmuit si concurat, laudat si denigrat si‑a inceput si sfarsit domnia cu soaptele inamicilor si rivalilor de pe la colturi, care pretindeau ca nu ar fi decat un „regisor al valahilor” (Valachorum regulus). Cei doi protagonisti ai familiei, Iancu si Matia, au facut din cinci decenii de putere, intre 1440 si 1490, o epoca reverberata timp de cateva secole. Fiul lui Matia, Ioan Corvin a ramas coplesit de personalitatile celor doi inaintasi, nu a putut lua coroana regala ungara, si‑a irosit viata repede, a avut trei copii – Cristofor, Matia si Elisabeta, care au murit de mici, in primul deceniu al secolului al XVI‑lea. Cu ei, s‑a stins intreg neamul pe linie directa. Ultimii descendenti, desi mult mai bogati, au ramas la fel de anonimi ca si incepatorii pomeniti, Serbu, Voicu, Mogos sau Radu.

Sub autoritatea Hunedorestilor de faima si‑au dus viata popoare intregi, parti de popoare, comunitati mari, precum unguri, romani, slovaci, croati, cehi, sasi, secui, ruteni, germani, sarbi, poloni, evrei si altii. Ei au decis ori au influentat decisiv destine de persoane, de personalitati, de comunitati si de popoare. Evident, Iancu si Matia au fost deasupra etniilor si confesiunilor, fiind personalitati continentale, membri ai „Republicii Crestine” europene, cavaleri cruciati aparatori ai valorilor pe care le considerau perene, necesare si utile pentru bunul mers al lumii lor. Cunoasterea vietii si carierei lor nu‑i ridica nici pe unguri si nici pe romani si nici nu‑i coboara, dar le confera tuturor un anumit sentiment de statornicie si de forta.

Totusi, nu este bine ca, sub influenta globalismului si a cosmopolitismului, sa cadem in capcana negarii oricarui sentiment etnic in secolul al XV‑lea. Si atunci, ca si anterior si ca si ulterior, oamenii erau constienti ca vorbesc din leagan limbi diferite, ca au origini diferite si traditii variate, ca apreciaza fiecare dupa alte repere valorile etc. Dar a‑i revendica azi pe Hunedoresti dupa criterii etnice ar fi o mare eroare, tocmai pentru ca ei au fost personalitati situate deasupra popoarelor si natiunilor medievale, au vazut amurgul Evului Mediu si s‑au infruptat din binefacerile umanismului Renasterii, au dialogat cu regii si imparatii, au cunoscut paienjenisul relatiilor politice din Italia si Franta, din Germania si Polonia, din Moldova si Tara Romaneasca, din Imperiul Otoman, au dirijat retele de diplomati si de spioni, au facut si desfacut papi, regi, printi, domni, voievozi, duci, comiti/conti, baroni, prelati si ierarhi.

Cu toate acestea sau poate tocmai de aceea, romanii si Romania europeana de azi, din interiorul si din afara arcului Carpatilor, se afla in legatura prin mii de fire cu viata Hunedorestilor, cu fulminanta lor trecere prin lume, cu mostenirea lor spectaculoasa. Aceasta lume se revela inca, dupa mai bine de jumatate de mileniu, din castelul monumental de la Hunedoara si ajunge pana la biserica gotica din cetatea Budei, trece dincolo de aceasta si ne arata ca, desi viata pamanteasca trece repede, operele trainice ridicate in timpul trecatoarei vieti raman martore prin timp." (IOAN-AUREL POP)