Galveston

Nic Pizzolato, creatorul si producatorului serialului HBO True Detective, ne prezinta o poveste intunecata si violenta, dar de o frumusete impresionanta, care se petrece in oraselul american Galveston de pe coasta Atlanticului. Un roman despre puterea de a-ti accepta trecutul si de a merge mai departe.

In viata, exista experiente carora nu le poti supravietui si in urma carora, chiar daca n-ai murit, nu mai esti viu cu-adevarat.

Fragment din romanul "Galveston" de Nic Pizzolatto:

Stateam afara, in parcare, la soare - ma obisnuisem sa stau cu pieptul la soare, ca si cum mi-ar fi putut arde mizeria din interior. Beam JW dintr-un pahar de hartie si frunzaream Houston Chronicles si Times-Picayune. Nicio stire despre investigatia autoritatilor federale in port. Nimic despre Stan Ptitko sau despre casa din Jefferson Heights.

Incepusem sa beau mai mult JW ca de obicei. Nici nu mai asteptam sa se faca ora pranzului. O gura din sticla ma ajuta sa iau startul dimineata. Simteam nevoia sa-mi salt moralul in felul asta. Si ma ajuta sa stau linistit la soare.

La sfarsitul rubricii de infractiuni din Chronicle, inghesuit in josul coloanei din dreapta, scria:

BARBAT IMPUSCAT IN PROPRIA SA CASA; SOTIA SI FIICELE, DISPARUTE.

Cadavrul lui Gary Benoit din Orange, Texas, a fost gasit in locuinta sa de pe Big Lake Road, miercuri, de catre doi tineri din localitate. Medicul legist a declarat ca domnul Benoit a fost impuscat o singura data, in stomac, si ca un animal a patruns ulterior la locul crimei. Ajutoarele de serif au confirmat ca au trecut cateva zile intre momentul mortii si gasirea cadavrului pentru ca decedatul nu avea vecini si nici loc de munca. Biroul serifului nu a oferit alte informatii, dar sotia domnului Benoit, Charmane, este cautata pentru a da declaratii. Se cauta informatii despre fiica sa minora, Tiffany, si fiica sa vitrega, Raquel, de 18 ani.

Inima mi-a coborat in stomac, grea ca o piatra. Am inteles acum ce insemnau lacrimile lui Rocky. Mi-am amintit expresia ei distanta cand statuse in camera mea si-mi povestise despre viata ei, socul si balbaiala si ochii ci mariti invartindu-se in toate directiile. Nebunia unora era mai rea decat a altora.

De aia-ti stabilesti niste reguli, de aia ramai mereu in garda, gata sa pleci oricand. Am facut ziarele ghem si le-am aruncat in cosul de gunoi improvizat dintr-un butoi de ulei asezat intr-o nisa, intre camere. Ultimele ramasite de instinct de conservare care-mi mai ramasesera urlau la mine s-o sterg, sa ies din situatia asta.

Si-asa am si facut.