Fiecare moare singur

In timp ce Hitler alimenteaza cu carne de tun fronturile din intreaga Europa, in Berlinul anului 1940, Otto si Anna Quangel - un cuplu simplu din clasa muncitoare -, dupa ce isi pierd singurul fiu in razboi, trec de la resemnare tacita si indiferenta la furie mocnita si hotarasc ca a venit timpul sa lupte impotriva sistemului. Rezistenta lor pare lipsita de semnificatie - denunta regimul nazist prin carti postale si scrisori pe care le distribuie la intamplare -, dar este egala cu sfidarea suprema intr-o lume unde chiar si cea mai mica nesupunere inseamna moarte.

Fiecare moare singur vorbeste despre sadismul grotesc de care e capabila omenirea si, intr-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui si nobletea decentei. Poate ca, intr-adevar, fiecare moare singur, dar nimeni nu traieste singur sau in deplina intimitate, mai ales intr-un oras sufocat de teroare, suspiciuni si crime. Hans Fallada isi bazeaza cartea pe povestea adevarata a lui Otto si-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au incins spiritele in Gestapo pana cand, in cele din urma, au fost capturati si ghilotinati. Evoca, totodata, imaginea luptei simbolice care adeseori a miscat si-a incurajat insurectii uriase ce-au rasturnat dictatori si regimuri totalitare.

"Fiecare moare singur are un strop din repulsia lui Conrad, din nebunia lui Dostoievski si din amenintarea infioratoare pe care o resimti citind Cu sange rece a lui Truman Capote... In taciturnii soti Quangel, Fallada a creat un simbol nemuritor al celor care lupta impotriva celei mai mari infamii si, astfel, ne izbavesc pe toti." (Roger Cohen, The New York Times)