Femei si sare

„Un roman de debut uluitor de puternic, epic si intim in acelasi timp.“ (O, The Oprah Magazine)

Una dintre cele mai bune carti ale anului 2021 Amazon, Editors’ Pick.

Miami, in prezent: Jeanette se lupta cu dependenta de droguri. Fiica a unei imigrante cubaneze, e hotarata sa afle povestea familiei sale de la mama ei, Carmen. Dar Carmen nu vorbeste, pentru ca nu vrea sa retraiasca trecutul. Prin urmare, Jeanette porneste intr-o calatorie spre Cuba, ca sa-si intalneasca bunica si sa infrunte secrete de familie adanc ingropate.

Camagüey, Cuba, 1866: Maria Isabel, stra-strabunica lui Jeanette, este prima femeie care lucreaza intr-o fabrica de trabucuri si care invata sa citeasca. Munca, iubirea, sperantele ei sunt manjite insa de violenta – chiar daca nu orice obstacol poate fi invins, curajul se transmite peste generatii.

Din fabricile de trabucuri de secol al XIX-lea si pana la centrele de detentie din SUA de azi, din Cuba pana in Mexic, iata povestea caleidoscopica a unor femei extraordinare, mame ale caror decizii sunt mosteniri grele, fiice care au tenacitatea sa-si spuna povestile, in ciuda celor care vor sa le faca sa taca.

„Gabriela Garcia surprinde vietile femeilor cubaneze intr-o lume careia ele refuza sa i se predea. Si o face cu precizie, generozitate si gratie.“ (Roxane Gay)

„Urmarind cinci generatii de femei in patru tari, acest roman de debut este un tur de forta despre adictie, dislocare si traume mostenite.“ (Harper’s Bazaar)

,,Ea a spus da, desi raspunsul era de fapt poate; juramintele maritale incetasera de mult sa mai insemne o evadare. A spus da pentru ca nu mai avea nimic si un barbat invatat parea sa fie singura speranta pe care o putea imagina. Si simtise ca si el cauta, prin casatorie, un fel de armistitiu. Antonio gasise in Maria Isabel o cale de scapare fara dorinta de alte tarmuri, gasise un motiv sa se prefaca mai curajos in fiecare zi. Ea stia toate astea si, in ciuda greutatii pe care si-o urca pe umeri, a acceptat rolul de eliberator al unui om inspaimantat. Maria Isabel credea ca au existat mereu femei care si-au tesut viitorul din resturi, femei care au fost mereu personaje si niciodata autori. Stia ca o femeie ar putea ajunge sa deteste aceasta postura, dar ca in schimb va avea o suta de carti de citit.“