Din lumea celor care nu cuvanta

Emil Garleanu le da glas pasarilor, animalelor si plantelor, imaginand ingenios, in aceste povesti ilustrate, peripetiile prin care trec acestea.

 

Calul, gaza, gandacelul, frunza, cocosul si toate celelalte fiinte necuvantatoare din ograda sau din natura le ofera micilor cititori si astazi, la peste un secol de la prima aparitie a volumului, un adevarat spectacol. Una dintre acele carti pentru copii realizate asemenea unei lectii cu adevarat importante despre grija si empatie fata de restul vietuitoarelor.

 

Cu o sensibilitate ce are taria sa inmoaie si cele mai aspre inimi, Din lumea celor care nu cuvanta este o oda a literaturii romane adusa vietatilor de orice fel. 

 

„Noul lui volum, ca o moderna arca a lui Noe, inchide in el cateva exemplare din toate speciile de dihanii pure si impure. E o menajerie intreaga de vietati care misuna, se bucura ori se intristeaza, isi povestesc ori isi mimeaza micile lor intamplari si necunoscutele drame. 

 

 

(…) E in stare sa concentreze un elefant in trei cuvinte.”  (Dimitrie Anghel, 1911)

 

„Din lumea celor cari nu cuvanta se poate ceti fara concesii si fara dezamagiri. Se poate mai frumos elogiu astazi? Nu e o carte buna; e mai mult si mai putin decat atat: e o carte frumoasa. Si nu stiu cate din cartile ceasului ei ar putea primi acest adjectiv, spus cu deplina sinceritate. 

 

Lira modesta a lui Garleanu nu avea coarde puternice, rascolind patimi, cuprinzand strigate si marind rezonanta unei dureri sau a unei mari bucurii. Avea doar sunete mici, de expresivitate simpla, de mare amanuntime sufleteasca, lasandu-se cucerita de detaliu si trecand peste sentimente puternice, fara sa le prinda glasul.”  (Mihail Sebastian, 1928)