Dimineti la Cafe Rostand. Memorii

Mai presus de toate, Dimineti la Café Rostand este o declaratie de iubire fata de Paris, Parisul visat in anii tineretii, la Tirana sau la Moscova, si Parisul real, unde Ismail Kadare a creat o mare parte a operei sale, si in acelasi timp o profesiune de credinta a scriitorului albanez, francez, european.

„Ideea de a scrie ceva despre Café Rostand imi venise atat de firesc, incat nu tin minte nici momentul si nici imprejurarile. Era un sentiment intre regret si recunostinta, asemanator cu acela pe care-l ai fata de sotia ta de o viata, care, fiindu-ti alaturi la orice, nu s-a bucurat, sau tie ti se pare ca nu s-a bucurat, de atentia cuvenita. In aceasta cafenea am scris sute de pagini si am facut tot atatea fise despre subiecte si motive diverse, fara a o pomeni niciodata.“ (Ismail Kadare)

Volum de memorii si reflectii asupra unor subiecte care tin atat de viata reala si de biografia subiectiva a scriitorului, cat si de procesul de creatie.

Descoperirea orasului e o tema predilecta, cartea debutand chiar cu evocarea primei vizite la Paris a lui Ismail Kadare, la inceputul anilor 1970. Impartindu-si timpul intre Tirana si Paris in ultimele decenii, scriitorul si-a facut un ritual zilnic al vietii sale pariziene, diminetile petrecute la Café Rostand, avand in fata Jardin du Luxembourg. Ele sunt catalizatorul acestor texte care evoca experientele sale la Tirana si Moscova, prieteniile literare si iubirile de tinerete intr-o Albanie apasatoare si cenusie, dar si Premiul Nobel, Academia Franceza, tragedia greaca sau Macbeth, deambularile pe strazile Parisului sau intalnirile cu personalitati din lumea literara si artistica.

ISMAIL KADARE s-a nascut la Gjirokastra, in Albania, in 1936. A absolvit filologia la Tirana si si-a continuat studiile la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova. A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, Inspiratii juvenile, caruia ii urmeaza in 1957 un al doilea, Visari. Trecerea la proza o face in 1963 cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internationala.

In anii urmatori publica romane si numeroase volume de povestiri, dobandind o reputatie greu de egalat in lumea literara: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronica in piatra (1971; Humanitas Fiction, 2012), O capitala in noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii insingurari (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978, Humanitas Fiction, 2015), Firida Rusinii (1978), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfarsitul toamnei (1988). In 1990 Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris, perioada in care ii apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile inghetate din martie (2000). In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemata (2009; Humanitas Fiction, 2013), Papusa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) contine cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Calaretul cu soim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele care investigheaza vieti pe granita neclara dintre libertate si necesitate. Kadare este si autorul unor eseuri si scrieri memorialistice cum ar fi Dimineti la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021). A fost recompensat cu numeroase premii si distinctii literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), primul Man Booker International Prize (2005) si Jerusalem Prize (2015). In anul 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, in grad de Comandor. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste 40 de tari.