Cu trenul expres spre moarte. Din marturiile unui supravietuitor al Pogromului de la Iasi

„Mi-e teama. Mi-e teama sa ma asez la scris. Cine sunt eu sa scriu despre…
Mi-e teama sa ma asez la citit. Si apoi? Cine ce asteapta de la mine? Ganduri inspaimantate, nesigure ma traverseaza, oare, oare voi indrazni sa spun ce cred cu adevarat? Ce cred?! Ce simt?! M-am confruntat, nu de putine ori, marturisit sau nu, exprimat sau nu in CUVINTE: «Ah, iar o comemorare! Iar niscaiva marturii ale unor vremuri de-acum de mult apuse. Stim, stim, am inteles, a fost groaznic! Dar cat mai aveti de gand sa rasuciti pe toate fetele o tragedie consumata si trecuta?! Avem alte griji acum, alte nenorociri de comentat»…

Citesc, citesc cu spaima. As vrea sa ma opresc. Mi se pare ca am citit destul ca sa-mi pot face «lectiile»: sa pot livra cele cateva fraze menite sa insoteasca volumul. Mereu aceeasi spaima: oare sunt eu cea chemata, se cuvine sa spun eu ceva?

Destul, imi spun, destul. Ochii mi se inrosesc, curg lacrimi. Sa fie oare de la ecranul calculatorului pe care citesc? Sa fie asta singura explicatie? Plang.
Plang. Citesc.

De la o vreme nu mai inteleg. Nu mai pot intelege. Erau povesti incantatoare despre copilarie, prietenie, viata… viata frumoasa, ba nu, viata cu bune si cu rele. Povesti cu oameni de toate felurile. Si apoi? Totul se schimba, se rastoarna. Iadul. Nici un raspuns la intrebarea «Cum a fost posibil?». Cuvintele isi pierd sensul. Logica se sparge.

Mi-e frica. Citesc mai departe.” (Maia Morgenstern)

„In perioada martie-septembrie 1941, «jidanii», caci asa vorbea Cabinetul despre evrei, erau expusi unor actiuni de marginalizare, indepartare din societate sau reprimare. Iata cum se exprima Ion Antonescu la intrunirile Cabinetului: «Va trebui sa inspiram romanilor ura impotriva dusmanilor natiei. Asa am fost crescut eu: cu ura impotriva turcilor, jidanilor si ungurilor» (8 aprilie).

Toata aceasta incitare la ura impotriva evreilor s-a transformat intr-un set de ordine privind uciderea in masa, deportarea si moartea in Transnistria, iar semnalul inceperii solutiei finale a fost dat la Iasi. Marturiile din acest volum sunt importante pentru ca redau o experienta unica, a unui tanar de 14 ani aflat, din vointa altora, in fata mortii. A unei morti criminale.” (Alexandru Florian)

Leonard Zaicescu (n. 1927), supravietuitor al Pogromului de la Iasi. Dupa incetarea razboiului, lucreaza ca ziarist si este membru al Sindicatului Mixt de Scriitori, Artisti si Ziaristi (presedinte: Mihail Sadoveanu). Studiaza filologia si face un curs de pedagogie speciala. Lucreaza la Agerpres, in radiodifuziune, in cinematografie si la mai multe publicatii si reviste, pana cand i se interzice sa mai activeze in presa, fiind evreu. Ulterior a fost profesor de romana in invatamantul special.