Cruciadele vazute de arabi

Versiunea europeana si cea araba ale cruciadelor nu prea au multe in comun. Pentru arabi, secolele XII-XIII au fost o perioada de eforturi sustinute pentru a respinge invazia brutala si distructiva a unor hoarde barbare.

In timpul domniei lui Saladin, o armata musulmana de nestavilit, inspirata de profeti si de poeti, a reusit sa distruga cele mai puternice regate cruciate. Amintirea acestei mari si durabile victorii castigate de o societate noneuropeana impotriva Occidentului este inca vie in mintea a milioane de arabi.

Pornind de la marturiile istoricilor si cronicarilor arabi din epoca, Amin Maalouf povesteste pe intelesul tuturor istoria cruciadelor asa cum le-a vazut, le-a trait si le-a relatat „cealalta tabara”. El construieste „un roman adevarat” al cruciadelor si zugraveste un portret plin de culoare al unei societati sfasiate de conflicte interne si zguduite de intalnirea traumatizanta cu o cultura straina, intr-un volum ce cuprinde mai bine de doua sute de ani de istorie care au modelat deopotriva Occidentul si lumea araba, influentandu-le pana astazi raporturile.

Amin Maalouf (n. 1949, Beirut) este unul dintre cei mai apreciati scriitori francezi contemporani. Crestin melchit dupa mama, protestant dupa tata, vorbind curent araba, franceza si engleza, a crescut intr-un mediu cultivat, unde scrisul reprezenta, sub diverse forme, o preocupare de familie. Istoric prin formatie, interesat de politica, s-a afirmat ca ziarist la cotidianul libanez An-Nahar in anii ’70. In 1976 a parasit Beirutul, stabilindu-se la Paris, unde a devenit redactor-sef al ziarului Jeune Afrique. In calitate de ziarist, a calatorit mult, participand la numeroase evenimente importante: asediul Saigonului, revolutia din Etiopia, razboaiele israeliano-arabe, razboiul civil din Iran.

A debutat ca scriitor in 1983, cu eseul istoric Cruciadele vazute de arabi. I-au urmat curand romanele Leon Africanul (1986), Samarkand (1988), pentru care i s-a decernat Prix des Maisons de la Presse, Gradinile luminii (1991), Primul secol dupa Béatrice (1992), Stanca lui Tanios (1993), distins in acelasi an cu prestigiosul Prix Goncourt, Scarile Levantului (1996), Periplul lui Baldassare (2000), pentru care i-a fost acordat Premiul Jacques Audiberti d’Antibes, si Dezorientatii (2012). A publicat, de asemenea, mai multe volume de eseuri, printre care Identitati ucigase (1998) si Naufragiul civilizatiilor (2019).

In 2011 a devenit membru al Academiei Franceze. La Editura Polirom au aparut, unele in mai multe editii, volumele: Periplul lui Baldassare, Stanca lui Tanios, Primul secol dupa Béatrice, Gradinile luminii, Leon Africanul, Scarile Levantului, Samarkand, Naufragiul civilizatiilor si Identitati ucigase.