Cand viitorul era mic. Seniorii

Tare poznas mai e si timpul din aceste pagini! Alearga si se domoleste, se-ntoarce si se-ncovoaie... si-o clipa n-ar sta locului, doar-doar ne-om dumiri si noi unde-am picat in valmasagul lui. De bine ce pornim la drum, de-a dreapta lui Mihai Viteazul, in fruntea ostii romanesti, ne pomenim soldati romani pe langa Dunare, dand nas in nas cu cete de barbari. Ciudata treaba!

Il consolam apoi pe Cocrisel, sarmanul, in temnita-i uitata si iar picam in vremuri mai indepartate, pe urmele zetarilor amorezati, caci una, doua se innoieste veacul fara noi. Cunoastem tinere incorsetate, pictori de seama, dar si arici de la inceputul lumii si bufnite din vremuri noi, ursi dansatori si insule imaginate in care pericolul ne paste mai mereu.

Nu-i clipa de ragaz, caci multe aventuri se arata in vremurile astea instrainate. Dar sunt ele cu adevarat in trecut? Ori dincolo de timp? Prea greu de descalcit, asa ca va lasam pe voi!