Freud neortodox. Asa cum se vede de pe divan

Stim foarte multe despre teoriile lui Freud din seria de opere publicata de Editura Trei. Stim, de asemenea, multe despre omul Freud din biografiile sale scrise de Peter Gay si Elisabeth Roudinesco, publicate tot de Editura Trei. Stim insa mult mai putin despre modul in care lucra Freud ca terapeut.

Cele cinci cazuri celebre (Dora, Micul Hans, Omul cu sobolani, Omul cu lupi, Presedintele Schreber), incluse in seria de opere, se concentreaza asupra psihopatologiei nevrotice sau psihotice si deloc asupra tehnicii. Singura fereastra spre modul de lucru al lui Freud este jurnalul, ramas mult timp inedit, al cazului Omul cu sobolani (1909).

Tocmai la intrebarea cum lucra Freud raspunde volumul de fata, care descrie si comenteaza alte cinci cazuri din perioada de maturitate a lui Freud (A. Kardiner , H. Doolittle, J. Wortis , J. Dorsey, S. Blanton), pe baza marturiilor publicate de analizanti.

In loc de a intalni un terapeut "ecran alb", "receptor telefonic" sau "chirurg", cum cerea Freud in teorie, facem cunostinta cu un psihanalist uman, si pe deplin relational. Comentariile autorilor incearca si reusesc sa explice contradictia marcata intre teorie si clinica lui Freud, precum si efectele acestei contradictii asupra dezvoltarii ulterioare a psihanalizei.